Rasturnare spectaculoasa de situatie pe piata imobiliara din lume. Potrivit Blumberg, cele mai scumpe locuinte nu se mai afla in Monaco, asa cum bine stiati, ci in Bucuresti. Da, nu este nici o greseala si nici o surpriza. Acestea sunt situate in sectorul 5, mai exact in spatele Pietei Rahova. Este vorba despre un ansamblu rezidential format din 6 blocuri, care, practic, iti taie rasuflarea (la propriu). Arhitectura acestor imobile este unica in lume iar lucrul care le face intr-adevar deosebite este ca nu sunt prevazute cu nimic (utilitati) si, totusi, locuitorii de aici duc o viata cu adevarat… boema. Antenele tv care le impodobesc sporesc unicitatea acestor adevarate perle arhitectonice si arhitecturale. Cei de la Vodafone s-au aratat invidiosi ca ei nu detin atatea antene pe tot teritoriul Romaniei, dar si deranjati de faptul ca semnalul GSM in zona este foarte slab din cauza acestora. Specialistii care au alcatuit noul top al locuintelor s-au aratat profund surprisi sa descopere in Romania aceste edificii demne de Cartea Recordurilor. Primaria sector 5 a si primit, de altfel, o adresa prin care i se cere sa-si dea acordul pentru ca aceste monumente sa poata fi declarate cea de a 8-a minune a lumii. Asa ca, dupa “Colosul din Rodhos” si “Farul din Alexandria”, ” Ansamblul din Rahova” cum deja a fost numit, va deveni unul din cele mai importante puncte de atractie, cu conditia ca autoritatile sa nu intervina si sa conserve totul exact asa cum este in prezent (nu ca ar fi avut vreo intentie).

Advertisements